duminică, 15 august 2010

Cosmeticele expirate, "duşmanul" din portfard



Rasfoind pe net, de la o pagina la alta am gasit un articol foarte intersant despre cosmeticele expirate pe care, la randul meu , fiind femeile, mi s-au parut necesare si as dorii sa vi le impartasesc !

Articol preluat de pe:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cosmeticele-expirate-dusmanul-din-portfard-901621.html
Autor Cristina Lica

Nu folosiţi aceleaşi cosmetice mulţi ani pentru că riscaţi să vă alegeţi cu infecţii oculare sau eczeme grave. Şi depozitarea defectuoasă a produselor de înfrumuseţare poate cauza neplăceri.

Întreg "arsenalul" produselor de machiaj poate deveni o adevărată "pepinieră" de bacterii acumulate de-a lungul timpului. Ochii sunt cei mai expuşi infecţiilor, urmaţi de buze şi de piele.

Cuib al microbilor


Portfardul este atât locul de depozitare a fardurilor şi ustensilelor de machiaj, cât şi a "paraziţilor" acestora. Tuburile de rimel vechi, rujurile colecţionate de ani întregi, pensulele, bureţii conţin mai multe tipuri de bacterii, a căror asociere poate provoca leziuni şi infecţii cutanate şi subcutanate ce pot fi destul de severe.


Pentru a alege produse de calitate, trebuie să ţineţi cont de câteva reguli destul de simple. "Cumpăraţi cosmeticele din magazine de specialitate. Dacă magazinul nu este de specialitate, verificaţi logoul, codul de bare şi etichetele de pe ambalaj. Marca (brandul) ar trebui să fie cunoscută. Citiţi termenul de garanţie, respectaţi regulile de pe ambalaj şi modul de depozitare a produsului", recomandă Mire la Vescan, make-up artist Rimmel London.

Portfardul nu trebuie păstrat în baie, ci în locuri răcoroase, ferite de umezeală şi de contactul direct cu soarele.

Termene de valabilitate mari la pudre, scurte la mascara


Ochii pot fi cel mai uşor lezaţi de cosmeticele expirate, deoarece produsele de machiaj destinate lor, mascara, dermatograful şi fardul de pleoape, au termene de valabilitate relativ scurte, în comparaţie cu produsele pentru buze şi ten.

"În general, produsele cosmetice sunt concepute astfel încât termenul de valabilitate să coincidă cu timpul de folosire a unui produs. Adică, o mascara are termen de valabilitate şase luni din momentul desigilării, are între 7 şi 10 ml, adică o cantitate care ajunge maximum trei luni, dacă este folosit zilnic, aplicat într-un singur strat", explică make-up artist Mirela Vescan.

Pudrele rezistă cel mai bine în timp, adică 36 de luni, sub formă liberă sau compactă. "Fardurile de pleoape şi obraji, sub formă de pudră liberă sau compactă, au termen de valabilitate 30 de luni. Fondurile de ten au termen de garanţie 18 luni", adaugă Mirela Vescan.

Rujul rezistă cel mult doi ani însă, odată ce expiră, poate provoca uscarea şi iritarea buzelor, senzaţia de arsură şi mâncărime.

Alte afecţiuni provocate de fardurile expirate sunt "iritaţiile, însoţite de prurit local sau edem, care pot evolua spre dermatite alergice de contact sau eczeme", atenţionează Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă din Bucureşti. În acest caz, medicul dermatolog recomandă oprirea folosirii produsului incriminat şi vizita de urgenţă la dermatolog, care va stabili dacă este vorba despre o alergie sau despre o infecţie.

"Dacă este necesar, se va efectua un examen bacteriologic sau micologic. În cazul alergiilor se poate aplica apă termală sau, în cazuri severe, tra tament injectabil", mai spune specialistul în dermatologie.

Semne de expirare


Cosmeticele expirate sunt uşor de recunoscut după miros: "Substanţele chimice din produse se schimbă, astfel acestea capată un miros înţepător, o culoare neobişnuită şi o textură diferită. Rujurile expirate îşi schimbă mirosul, devin râncede şi de cele mai multe ori se alterează şi gustul. Fardurile expirate nu se întind uniform şi se fărâmiţează uşor. Mina creioanelor se întăreşte şi prezintă dificultăţi de întindere. Fondul de ten expirat are un miros alterat şi de cele mai multe ori o textură brânzoasă", explică Suzana Vişan, make-up artist.

O mare greşeală pe care o fac femeile este aceea de a folosi zilnic farduri profesionale. "Acestea au aceleaşi termene de garanţie, însă cantitatea de produs este mai mare, motiv pentru care un make-up artist poate termina produsul în câteva luni, iar o femeie normală… în câţiva ani", adaugă Mirela Vescan.

"Fardurile expirate pot provoca iritaţii, însoţite de prurit local sau edem, care pot evolua spre dermatite alergice de contact sau eczeme."
OANA CLĂTICI, medic dermatolog

REGULI

Cum se întreţine trusa de machiaj


Pentru a evita complicaţiile cauzate de produsele de machiaj expirate, sortaţi de două ori pe an produsele pe care le folosiţi în mod curent şi cele pe care nu le folosiţi deloc.

"Pensulele de machiaj trebuie curăţate cu apă şi şampon sau balsam de păr, nu cu săpun, o dată la 2-3 săptămâni, iar bureţii de machiaj trebuie spălaţi după fiecare utilizare", e sfatul make-up artistului Suzana Vişan.

Pentru pensulele de machiaj puteţi folosi şi soluţii speciale pentru dezinfectare care se găsesc în magazinele de specialitate.

Autor Cristina Lica - sursa: www.evz.ro

marți, 30 martie 2010

Machiajul Mineral

Care-i treaba cu machiajul mineral?

Dupa Botox si laser, industria de frumusete e cuprinsa de o noua isterie: machiajul mineral. Vedete, dermatologi si make-up artisti din lumea intreaga vorbesc despre el ca despre un adevarat miracol.

articol preluat: Autor: Lioara Bradu


Intr-una din zilele trecute, la redactie, am gasit in mijlocul biroului meu o punga mare, plina ochi cu produse de machiaj (L’Oréal Paris), cu un biletel roz, pe care scria: “Te rog incearca noul nostru machiaj mineral. Abia l-am adus in tara. Suntem primii! (Aici era desenata o fata vesela.) Sper sa-ti placa. Mihaela.”

Trebuie sa recunosc, desi o iubesc pe Mihaela (director de PR la L'Oréal) din tot sufletul si am deplina incredere in recomandarile ei, nu i-am urmat indemnul... inca. Ori de cate ori am de comentat si de incercat un produs sau un tratament nou, in jurul caruia s-a facut multa valva, devin sceptica. La urma urmei, ce poate fi uluitor, fabulos, miraculos la un produs de machiaj? De ce anume machiajul mineral ar fi superior oricarui alt produs de machiaj din actualul meu arsenal cosmetic?

OK. Vine din pamant. Si ce daca? Si varza de Bruxelles creste din acelasi loc si nu imi place deloc. Totusi, o multime de oameni, de la beauty victims si vedete la plasticieni si dermatologi, adora acest nou concept de make-up, care, in ultimul an a facut mai multe victime (in sensul bun al cuvantului) decat Botoxul, acidul glicolic si cel hialuronic la un loc. Fenomenul merita o cercetare amanuntita.

O minune tine... 30 de ani

Mineralele au fost folosite in ingrijirea cosmetica din timpuri stravechi: egiptenii amestecau minerale din pamant cu seu de oaie pentru a-si vopsi sprancenele si genele in negru si foloseau pulbere verde de cupru pentru a-si colora pleoapele; in cultura bastinasilor americani, mineralele erau folosite in scopuri curative; in Romania, la tara, femeile isi pudrau fata cu praf de creta si foloseau masti de argila... Exemplele sunt nenumarate. Marea revolutie in machiaj a inceput, insa, in urma cu 30 de ani, in San Francisco, printr-un mic experiment. Atat de mic, incat, desi am cutreierat netul in lung si lat, desi am intrebat toti make-up artistii si dermatologii pe care ii cunosc, nu am reusit sa aflu mai mult de atat: machiajul mineral s-a nascut in urma cu 30 de ani.

Urmeaza o perioada lipsita de date si informatii si apoi, in 1994, apare in scena doamna Jane Iredale, pe vremea aceea macheuza de televiziune si teatru, azi milionara, care creeaza prima linie de machiaj, formata in proportie de 95% din ingrediente naturale, minerale: oxid de zinc, oxid de titaniu, oxid de fier, amestecate sub forma de pulbere foarte fina, imbogatite cu pigmenti. Cum i-a venit ideea? Din experienta. De-a lungul carierei sale, a observat ca bolile de piele sau anumite tipuri de sensibilitate cutanata pot distruge o cariera sau, si mai rau, pot anihila respectul de sine.

De aceea, a cautat sa foloseasca pentru machiaj substante care sa nu irite pielea, sa o trateze si sa o protejeze si le-a amestecat cu cele mai frumoase culori pe care le-a gasit in natura. Initial, produsele sale au fost recomandate exclusiv de dermatologi si plasticieni, deoarece puteau fi folosite si pe tenurile acneice, dupa tratamentele laser, sau pentru a camufla cicatricile postoperatorii. 14 ani mai tarziu, iata, acest nou concept de machiaj a provocat o adevarata furtuna in lumea cosmetica. Ne-a trebuit cam mult timp sa constientizam ca nu e de-ajuns sa mancam echilibrat, sa facem sport, sa folosim creme 100% naturale. Ca, daca vrem sa traim sanatos, trebuie sa ne schimbam si atitudinea fata de machiaj. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Pro si contra
Principalul argument pe care sustinatorii machiajului mineral il invoca este compozitia lui potrivita oricarui tip de piele. Este facut in proportie de 95% din minerale, ce se combina apoi cu pigmenti densi, pentru a produce culoare, fara ingrediente daunatoare precum pudra de talc, parfum, alcool sau conservanti. In schimb, machiajul mineral contine o multime de ingrediente benefice pentru piele, precum dioxid de zinc, oxid de titaniu, oxid de fier, pulbere de diamante, magneziu, aur. OK. Si ce daca? Ce fac toate aceste elemente?

Pai, sa vedem: Oxidul de zinc si cel de titaniu au proprietati de protectie solara (inamicul numarul unu al tineretii noastre), impotriva razelor UVA si UVB, deopotriva. Zincul este cunoscut ca un foarte bun antiinflamator, ce poate fi folosit si dupa tratamentele laser, microdermoabraziune sau in cele de protectie pentru tenul iritat si sensibil, deoarece calmeaza pielea si reduce edemele si iritatiile. Pudra de caolin absoarbe impuritatile din piele, fara a distruge bariera hidrolipidica, micsoreaza porii si vindeca eruptiile acneice. Magneziul si aurul improspateaza si tonifica pielea, deoarece stimuleaza circulatia sanguina la nivelul pielii. Sarcitul, pudra de diamant si pietre semipretioase reflecta lumina, netezesc ridurile, cearcanele si liniile fine. (Or, stii foarte bine cum toate aceste defecte se accentueaza, atunci cand folosesti machiaje traditionale.)

Desi are o textura foarte usoara, noncomedogenica si translucida, machiajul mineral asigura o acoperire perfecta. Este ideal pentru a camufla acneea, chiar si in faza de eruptie (are proprietati antibacteriene), rozaceea sau cicatricile. De fapt, este atat de usor si de bogat in substante necesare pielii incat, daca vrei, poti merge la culcare, fara sa te demachiezi. Mai mult, acest tip de machiaj se potriveste tuturor femeilor care nu obisnuiesc sa se fardeze, pentru ca “are un efect foarte natural”, spun make-up artistii, si lasa o senzatie confortabila odata aplicat pe piele.

Suna prea frumos pentru a fi adevarat? Ei bine, se pare ca machiajul mineral are totusi un minus: pentru a obtine rezultate bune, trebuie sa stii sa il aplici. Ah, nu te speria. Nu trebuie sa faci cursuri pentru asta. Tehnica de aplicare nu e mai complicata decat in cazul machiajului traditional, dar, se pare ca femeile ce se fardeaza in mod obisnuit estimeaza gresit cantitatea necesara atunci cand trec la produse minerale. “Pentru a evita acest neajuns, pune putina pulbere in palma si de acolo ia cu pamatuful o cantitate mica de produs. Pudra si fardul de obraz se aplica prin miscari largi circulare. Daca se aplica direct peste crema o cantitate mare de produs, tenul se pateaza”, mi-a recomandat Alexandru Abagiu, make-up artist L’Oréal Paris, atunci cand i-am solicitat ajutorul.

Nu cred pana nu vad
Cand scriu aceste randuri, sunt in plina testare de produs. Am pe fata pudra si fardul de pleoape minerale, primite la redactie. Efectul este natural (mi-a acoperit chiar si alergia enervanta de pe frunte) si se mentine impecabil, de cinci ore. Sentinta este inca in pronuntare. Mai am nevoie de trei zile de teste. Nu cred ca imi voi arunca la gunoi intreaga trusa de machiaj, dar imi place ideea de a avea un produs care sa reziste multa vreme, fara sa-mi distruga tenul.